ZĂPUȘIT, -Ă, zăpușiți, -te, adj. 1. Înăbușit, sufocat de căldură. [Stejarul și plopul] se unise ca să fie, în pustiu, lăcaș milostiv al paserilor cerului, umbrar răcoritor al turmelor zăpușite, adăpost binecuvîntat al călătorului obosit. ODOBESCU, S. I 166. 2. Înăbușitor (de zăpușeală), sufocant, zăpușitor. Năduhul greu și zăpușit al dormitoarelor. DELAVRANCEA, la TDRG.