ZĂPSI, zăpsesc, vb. IV. Tranz. (Mold., Transilv.) A prinde (pe cineva) asupra unui fapt săvîrșit în ascuns; a surprinde. De-ar fi zăpsit-o Răduțu vorbind încet cu flăcăul Zadoinei, i-ar fi tras pe drum o bătaie s-o ție minte cît a fi și-a trăi. SADOVEANU, O. II 66. Zăpseam pe domnul Georges că mă trage din cînd în cînd, ironic, cu coada ochiului. HOGAȘ, M. N. 38. Avea mare ciudă pe mine, de cînd mă zăpsise în grădina lui, la furat mere domnești și pere sîntiliești. CREANGĂ, A. 68. 2. A simți, a observa, a băga de seamă. Înspre pășunea mioarelor se isca numaidecît o bală de lup. Cum făcea, cum dregea acea fiară, nimene n-o putea zăpsi și prinde. SADOVEANU, O. L. 130. Sfetnicii așteaptă pînă ce-nnoptează bine, Ca nu cumva, din ’tîmplare, să-i zăpsească oarecine. COȘBUC, P. II 130. Dacă n-ar fi ațipit Bucur, ar fi auzit fîșîitul frunzelor și l-ar fi zăpsit cînd își lega calul de una din sălciile de peste viroagă. SLAVICI, V. P. 168. ♦ Intranz. A prinde de veste despre... De bănetul acesta a zăpsit unul Lungoci, care într-o noapte l-a furat. ȘEZ. XVIII 197. Variantă: zăpși vb. IV.