zăpódie, zăpoade, zăpodii, s.f. (reg.) 1. Vale scurtă cu pereți înalți; canion, strâmtoare: „Pân câmp, pân stejari, pă zăpoade, acolo să duc” (Bilțiu, 1999: 300). 2. Platou: „Deci ace să știți că așe să rădicasă zăpodiile și să așezasă dealurile, cît s-a făcut-să minune mare” (Bârlea, 1909: 65; doc. din 1742). ■ (top.) Zăpodie, cătun aparținând de Preluca Nouă; top. în Sarasău, sit arheologic. (Sec. XV). – Din sl. zapodǔ „ascunziș” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).