ZĂLUD adj. (Mold.) Lipsit de minte, de judecată, prost; nebun. Mihai-Vodă îți părea că este un om zălud. NECULCE. Dar ce folos, că în loc ce trebuie să o uitu, dragoste ei mai mult m-au făcut zălud. H 1771, 84^v; cf. DOSOFTEI, PS. ◊ (Substantival) Hameleonul. . . cătră toți chip de zălod și față de lovit arată. CANTEMIR, IST.; cf. DOSOFTEI, VS. ◊ (ȚR) Loc. adv. În zălud = degeaba, în deșert, zadarnic. Bezuma. Fără mente. În zalud. MARDARIE, 107. Tune. În har sau în zalud. MARDARIE, 260; cf. MARDARIE, 124; ST. LEX., 285. Variante: zălod (CANTEMIR, IST.). Etimologie: bg. zaluden; în zalud < scr. úzalud. Vezi și zăluzie. Cf. aluzit, bolund, buiac (4), nerod, șod (1); a f e t e l e (d e- ~), c i n s t e (î n ~), h a r (î n ~), h i e b a (î n ~).