ZĂIAFET s.n. (Mold.) Chef mare, petrecere (cu lăutari); banchet, ospăț. Făcînd un zăfet foarte frumos cu fel de fel de musici. PSEUDO-AMIRAS. M-au poftit Namahrim să-m facă a doi zi zăiafet. H 1771, 88^r. Orice nuntă sau zăiefet se făcea, trebuia să margă. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; cf. NECULCE; H 1771, 98^r; H 1779³, 77^r, 81^r. Variante: zăfet (PSEUDO-AMIRAS), zăifet (H 1779², 77^r), zeiefet (NECULCE), ziefet (H 1771, 98^r). Etimologie: tc. ziyafet. Cf. tefericie, vigășag, zăbavă, zefchi.