zăgaz s.n. 1 Stăvilar, stavilă, baraj de dimensiuni mai mici. Zăgazul era mai înalt și mai lat (STANCU). ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune cînd sînt ploi mari, torențiale. 2 Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol. Au ajuns să dărîme toate zăgazurile autorității (REBR.). 3 Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă. 4 Braț derivat dintr-o apă curgătoare. 5 Ext. Întăritură de protecție făcută în țărmul unui rîu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. • pl. -uri, (înv.) -e. /<sl. veche нзгазнтн; cf. bg. загазя „a se scufunda (în apă)”, srb. zagaziti „a stăvili”.