ZĂBAVNIC, -Ă, zăbavnici, -e, adj. (Învechit) Care zăbovește, care întîrzie, zăbovitor. Omul de-o lună lipsind de-acasă, de lîngă femeie, Sufere-n vasul cel bine vîslit. Darmite noi ce pe-aici zăbavnici stăm vreme de nouă Ani rotitori? MURNU, I. 33. Facle trosni-vor pe mal și va geme de flăcări pămîntul. Dacă zăbavnic pe tine găsi-te-vor zorile-n prunduri. COȘBUC, AE. 82. ♦ Încet, greoi. Alții iar, mai zăbavnici poate în agerimea duhului, sînt de tineri cuprinși d-o tainică melancolie. ODOBESCU, S. I 118.