zvîrcoli vb. IV. refl. 1 A se zbate, a se răsuci, a face mișcări bruște, violente (de durere sau pentru a scăpa, a se elibera). Se zvîrcolea ca o șopîrlă călcată pe cap (CAR.). ◊ Expr. A se zvîrcoli ca în gură de șarpe v. gură. ♦ A se întoarce de pe o parte pe alta (în așternut) (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). Se zvîrcolea în patul lui (SADOV.). ♦ Ext. A se învîrti încoace și încolo (de neastîmpăr); a nu-și găsi locul. 2 Fig. A-și pierde liniștea agitîndu-se; a se zbuciuma, a se frămînta sufletește. Tot ținutul s-a zvîrcolit într-o năvală de vești (POPA). • prez.ind. -esc. și svîrcoli, zvîrgoli vb. IV. /<bg. въркалям.