ZURBAVĂ, zurbave, s. f. (Învechit și arhaizant) Ceartă, gîlceavă, scandal. Poveștile din crîșma lui tata Pascali vorbeau despre o mulțime de lucruri... zurbave necontenite, petreceri și serbări. SADOVEANU, O. V 431. Cînd Pîrvu se arăta în prag, repezind ușa de părete și cătînd ofărît ș-a zurbavă înainte-i, bătrînul se ridica încetinel în capul oaselor, îl măsura c-o privire dojenitoare. VLAHUȚĂ, N. 127. Părinții fetei, ca să nu să mai facă zurbavă. i-o mai dat ginerelui... pe deasupra zestrei. ȘEZ. VII 65.