ZUMZET, zumzete, s. n. 1. Zgomot caracteristic pe care-l fac insectele (mai ales albinele) cînd zboară; bîzîit. E o forfotă nesfîrșită, un zumzet de stup uriaș. BOGZA, Ț. 85. Albinele și-au început dulce zumzet la copacii timpurii. SADOVEANU, O. VI 399. Un zumzet ușor îi lovi auzul... O gîză mică, obosită să mai zboare aiurea, îl nimeri într-o nară. GÎRLEANU, L. 31. În auz îmi sună blînd Zumzetul de-albine. IOSIF, V. 44. ♦ Zgomot provocat de vibrația puternică și continuă a anumitor obiecte sau mașini. Zumzetul escavatoarelor începu să crească treptat, împletindu-se cu semnalele tot mai dese ale locomotivelor, cu vocile oamenilor. V. ROM. februarie 1953, 41. Se opriră ca să-l vadă pe Rizea cum se cațără pe un stîlp de telegraf... Cînd ajunse sus, stătu o clipă ascultînd zumzetul tainic al firelor. DUMITRIU, N. 59. 2. Murmur, freamăt. Orașul întreg, plin de viață, de mișcare, de bucurie, are un zumzet care e numai al lui. STANCU, U.R.S.S. 113. Zumzet de voci și sunet de tacîmuri ajungea pînă-n stradă. PAS, Z. I 177.