zob s.n. 1 (pop.) Colect. Bucăți foarte mici rezultate din tăierea arborilor cu toporul, din spargerea unui vas de sticlă, de ceramică etc. Putea să taie din zăvoi vrăjari, nuiele, zob și pari (SLAV.). ◊ Expr. A (se) face zob = a (se) sparge în bucăți mici, în farîme; a (se) face praf; ext. a nimici, a omorî. Aruncă de pămînt un pepene rămas crud pe cîmp, de-l făcu zob (CA. PETR.). O mașină a făcut zob un om (PER.). 2 (înv., reg.) Grăunțe de ovăz (amestecate și cu alte grăunțe) date ca hrană cailor. ♦ (înv., reg.) Ovăz (Avena sativa). 3 (med.; pop.) Nume generic pentru afecțiunile glandei tiroide. • pl. -uri. /<sl. veche зобь; cf. magh. zab, bg. зоб, srb. zob.