Definiția cu ID-ul 939619:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZIDIT, -Ă, zidiți, -te, adj. 1. Clădit, construit; executat din zidărie. 2. (Despre uși, ferestre) închis, astupat cu un zid. Cînd soarta bătăliilor se dovedea arareori dușmană localnicilor, cronicile îi arătau luîndu-și singuri viața în cetățile împresurate sau în peșterile cu gura zidită. C. PETRESCU, A. 40. La fereastra iatacului meu, noaptea era atît de neagră și de opacă, încît ai fi zis că fereastra-i zidită. ANGHEL-IOSIF, C. L. 67. 3. (Despre oameni, în expr.) Bine zidit - bine conformat; zdravăn, voinic. Deși bine zidit și rezistent, Constantin, tembel și fără dorul stăruinței din chiar croiala lui, n-a putut să rămînă la mașini și a trecut la bucătărie. GALACTION, O. I 117. Nu puteai zice decît că e femeie bine zidită, tînără încă, frumoasă, mai mult plăcută decît frumoasă. DELAVRANCEA, S. 109.