ZGRIBULIT, -Ă, zgribuliți, -te, adj. Care stă zgîrcit, ghemuit, tremurînd de frig (rar, de teamă). În camion, zgribulit sub o manta soldățească, Ion Spînu tremura de spaimă, uitîndu-se cu ochii lui. ponciși cînd la un jandarm, cînd la altul. CAMILAR, N. I 236. Amici, pe care vă. înduioșează cîinii fără stăpîn, zgribuliți și flămînzi, ascultați istoria unuia dintre ei. GALACTION, O. I 302. Mergea zgribulită într-un pardesiu subțire, cu mîinile înghețate în mănuși de ață cenușii. I. BOTEZ, ȘC. 110. Mergeam zgribuliți și plîngeam în pumni de frig. CREANGĂ, A. 47. ◊ (Determinat prin «de frig») Țiganii de cîrciumi intrau cu vioarele la subraț, zgribuliți de frig, suflînd în mîini. ARDELEANU, D. 289. Astă-iarnă l-am întîlnit des; zgribulit de frig, ducindu-se la cafenea ca să se încălzească. VLAHUȚĂ, O. A. 239. ♦ (Despre blana animalelor) Zbîrlit de frig sau de frică. (Atestat în forma zgriburit) Speriat, dintr-un hățiș, Pui sfios de căprioară A ieșit la luminiș... Cu blănița zgriburită, Stă și-ascultă nemișcat. TOPÎRCEANU, B. 24. – Variante: zgrebulit, -ă (VLAHUȚĂ, O. A. 201), zgriburit, -ă adj.