zestre s.f. 1 Avere (mobilă sau imobilă) dată unei fete (cu forme legale) cînd se mărită; dotă. Ipate își ia femeia cu zestre cu tot, o duce acasă la dînsul și pace bună! (CR.). ◊ Foaie de zestre v. foaie. Ladă de zestre v. ladă. Tron de zestre v. tron. ◊ Loc.adj., adv. De zestre = (care este) primit ca zestre. Am vîndut, atunci, moșia pe care o aveam de zestre de la nevastă (CA. PETR.). ◊ Expr. Sare ca capra în zestre v. capră. ♦ Analog. Bunuri pe care le aduce o călugăriță la intrarea ei în mănăstire. 2 (fam.) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. La poartă, aștepta... o țărancă... cu o legătură petrecută sub braț, care cuprindea toată zestrea ei (BRĂ.). ◊ Fig. Femeile... îi sporiseră funesta zestre de racile și beteșuguri (M. I. CAR.). 3 Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunități, a unei instituții etc.; inventar. Toată zestrea satului e întinsă pe grinda bordeiului? (CĂL.). 4 Fig. Ansamblul valorilor și însușirilor spirituale, morale, intelectuale etc. ale unui individ sau ale unei colectivități. Cu această zestre sufletească intram... în acest colț de provincie (GAL.). • /lat. dextrae „făgăduință solemnă”.