ZDROBIT, -Ă, zdrobiți, -te, adj. 1. Sfărîmat, strivit. Pe jos sînt coifuri, scuturi și capete zdrobite Și cai întinși pe spate cu oameni la un loc. EFTIMIU, Î. 144. ♦ (Rar) Spart în bucăți. Zgomotul sticlei zdrobite păru o tînguire prelungă și înțepătoare. REBREANU, R. II 203. 2. Distrus, nimicit, învins. Lupta, iar începe... dușmanii zdrobiți Cad ca niște spice, de securi loviți. BOLINTINEANU, O. 34. De unde Revii? – De la Moldova, din iad, unde am fost Zdrobit, și vin la tine să caut adăpost. ALECSANDRI, T. II 134. 3. Foarte obosit, sleit, extenuat. Păru deodată zdrobită de oboseală. DUMITRIU, N. 158. Sînt atît de zdrobit de drum și am răcit alaltăieri seara la Marsilia. BĂLCESCU, la GHICA, A. 600. 4. Fig. Copleșit de durere, demoralizat. Evantia, zdrobită, stingherită, își trăgea broboada pe față ca să nu fie recunoscută. BART, E. 237. Cît de zdrobită se simțea... cît de străină și de fără parte de mîngîiere! VLAHUȚĂ, O. A. 141.