zdera, zder, vb. intranz. – (dial.) A țipa, a zbiera, a plânge: „Ei dacă au auzit cum zdiară coconu’, s-o dus la leagăn și s-o gândit a cui să sie oare...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 105); „Șî-n vârfuțu ciungului / Zdiară puii șoimului” (Papahagi, 1925: 205). – Cf. zbiera (probabil lat. *exbelare) (Cihac, Philippide, Pascu, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DLRM, DEX, MDA).