ZBUCIUMARE, zbuciumări, s. f. Faptul de a se zbuciuma. 1. Tulburare, frămîntare; zbucium, necaz. Aflase cîte ceva din zbuciumările lui Codrea. VORNIC, P. 30. Nu voia să arate... cită zbuciumare îi pricinuia drumul acesta la Amara. REBREANU, R. I 165. 2. Agitație, alergătură; zbatere, zvîrcolire. In zbuciumările ei, bolnava avea un fel de țipăt răgușit, stins s Mi-i sete! Mi-i sete! SADOVEANU, O. VIII 30. ◊ Fig. Mult se mira baba... cum de arată ea așa de bine pe lîngă atîta muncă și zbuciumare. SBIERA, P. 213. Valahia obosită de... necurmate zbuciumări. NEGRUZZI, S. I 201.