ZBICI² vb. (Ban., Trans. SV) A biciui. Dintr-înșii unii zbici-veți în săboarele voastre și goni-i-veți den oraș în oraș. N TEST. (1648). Zbicsesk. Flagello. AC, 379. ◊ Fig. Focul mîniei tale Cu care nu mă zbici. VCC, 14. Etimologie: @zbici¹ + suf. -i. Vezi și zbici¹, zbiciuitură, zbiciula. Cf. z b i c i u l a.