ZAVISTNIC adj. și s.m. (Mold., ȚR, Trans. SE) (Om) zavistios. A: [Deșarta mărire] pre cei mai nesocotiți mînioși și zavistnici-i face. L SEC. XVII, 132^v. Zavistnicii lui... au slobodzit asupra lui dulăi flămîndzi. NCCD, 365; cf. VARLAAM; M. COSTIN; CANTEMIR, IST.; NECULCE. B: Diiavolul cel pizmuitoriu și zavistnicul binelui. PAN., 45^v. Să înceteaze uciderea cea zavistnică a necredinciosului. MINEIUL (1776); cf. L ante 1693, 209^v; LUMINA; ANTIM. C: Oamenii carii să nasc într-această planită sînt muncitori, lacomi, zavistnici, vicleani la vorbă. CAL. 1733, 5. Etimologie: sl. zavistinikŭ. Vezi și zavistie, zavistios, zavistliv, zavistui, zavistuitor. Cf. băsăos, zavistios, zavistliv, zavistuitor.