ZAVISTIE s.f. (Mold., ȚR, Trans. S) Invidie, pizmă, gelozie; ură, dușmănie. A: Din lăcomie zavistiia să naște. CD 1698, 6^v (marg.). Cain, feciorul lui Adam, pentru zavistie și răutatea sa den fire, au ucis pre Avel, frate-său. NCL I, 11. Zavistiia să va usca. și să va stinge de flăcăraia dragostii vecinului. ÎP, 60^r. De zavistie s-au aprinsu cu mare mînie. H 1779¹, 147^r; cf. DOSOFTEI, VS; CD 1698, 7^r (marg.); L SEC. XVII, 12^v, 139^r; CI, 95, 101; NCL I, 40; MOL. 1754-1762, 21^v-22^r; BUCVAR 1755, 25^r; H 1771, 86^r; BUCOAVNĂ 1775, 50^r; H 1778, 117^v; H 1779¹, 86^r, 156^v. ◊ Fig. Zavistiia este jiganie cu multe capete și cu toatele înghit pizmă. CANTEMIR, IST. B: Pentru zavistia stăpînitorilor celor tirani să chemași ei feciori de domn cu alt nume. BIBLIA (1688); cf. L ante 1693, 34^r, 220^r. ◊ Fig. Ținem balaurul cel cu 7 capete, zavistiia, încuibat în inimile noastre. ANTIM. Văzîndu-te zavistiia că petreci viata bine, s-au aprins și au rădicat asuprata mulțime de supărări. M 1779 febr., 46^r, col. I. C: Priimit cu cuget neatins de arăpile zavistiei. EG, 8. Pentru zavistie scrie. FL. D SEC. XVIII¹, 79r; cf. EG, 102; FL. D SEC. XVIII¹, 83^v. ♦ Intrigă, uneltire, pîră. A: Atîta zavistie lucrul au ațițat. URECHE. ♦ Ceartă, discordie; gîlceavă. A: Era în zavistia celor de casă. URECHE. B: O logodnă să trăctăluiaște, dacă zavistia o turbură. FN. C: Toate faceți fără zavistii și fără îndoituri. N TEST. (1648). Etimologie: sl. zavistije. Vezi și zavistios, zavistliv, zavistnic, zavistui, zavistuitor. Cf. alean (2), a l e n i e, a l e n ș i g (2), b ă s ă u (2), m ă r a z , r î v n i r e; c a l a b a l î c, dihonie, hăbrușag, învălușag, potcă, prigoană, vălășag, zarvă, zăhăială.