ZAVERĂ, zavere, s. f. (Învechit și arhaizant) Nume dat răscoalei organizate de greci în 1821 împotriva stăpînirii turcești (cu ramificație și în țările noastre, v. eterie); p. ext. răscoală, răzvrătire. Așa a dus-o cîțiva ani, pînă în anul zaverei. GALACTION, O. I 291. Parcă s-a mai depărtat zavera! CARAGIALE, O. I 98. Pe acest deal, Smarandă, am fugit în vremea zaverei cu mă-ta, cu tine și frate-tău Ioan, de frica unei cete de turci. CREANGĂ, O. A. 43. De la zaveră ei lepădase lebadeaua și tombatera și se îmbrăcase nemțește. GHICA, S. 258.