zare s.f. 1 Partea cerului sau a pămîntului pe care o mărginește linia orizontului; orizont. Nestatornica zare a nemărginitei cîmpii (ODOB.). ◊ Loc.adv. În zare (sau zări) = la orizont; ext. departe. Ce priveam atunci în zare? (CON.). Din zări (sau zare) = din depărtări. Oamenii... se ivesc, pe fondul albastru al munților din zare (BOGZA). ♦ (la pl.) Văzduh; cer. Zările erau învăluite de ceața... primăverilor prielnice (SADOV.). ◊ Fig. În zarea anilor, pîlpîie luceafărul dezlegării și al biruinței tale (GAL.). ♦ (fam.; determ. prin „patru”) Cele patru puncte cardinale. Caravanele au pornit în patru zări după material (SADOV.). ♦ Margine, limită. În zarea Iașilor se găsește o localitate care se cheamă Bîrnova (SADOV.). 2 (înv., pop.; adesea urmat de determ. care arată felul) Lumină care se împrăștie în jurul unei surse luminoase; rază. În zarea lumînării chipul lui se deslușea energic (GAL.). ◊ Loc.adv. (în constr. neg.) Zare de... = deloc; nici urmă de... Zare destea nu se vedea deasupra noastră (VLAH.). ◊ Expr. A se uita (sau a privi) în zare la ceva = a privi un obiect (transparent) așezîndu-l în dreptul unei surse de lumină pentru a-l vedea mai bine. Se uită în zare la culoarea de chihlimbar (CE. PETR.). (O) zare de... = o cantitate mică de... ◊ Fig. Anii aceștia de osteniri fără zare (BLA.). ♦ Analog. Privire. Aștept să îmi apună ziua și zarea mea pleoapa să-și închidă (BLA.). ♦ (pop.) Zori de ziuă, zorii zilei. De ce să cadă crinul în zarea dimineții? (ALECS.). 3 (înv., pop.) Culme, creastă, coamă. Pe deal stă zarea de brînduși albită (VLAH.). • pl. zări. /<sl. veche зарю.