ZACON s. n. 1. (Mold., Olt.) Lege. A: Au aședzat și au scos zaconului sau leagei nemțești întărire. M. COSTIN. Să înmulțiia bolnițăle și acel zacon sau lege a crijecilor. N. COSTIN. B: Prĕgraž (d)enie, srĕdostĕnie. Îngrădire pre mijloc. Zacon. MARDARIE, 207. ♦ Capitol de lege. A: Cum dzice cartea cea veache la vtori zacon, 17 capete: „Cela ce nu să va pleca ... cu moarte voiu să moară”. PRAV. 2. (Mold., Ban.) Datină, obicei. A: Fost-au așezat și altă orînduială zaconului acest mistru al bolniții. N. COSTIN. C: Zakon. Mos. Consvetudo. AC, 379. 3. (Mold.) Ordin militar de călugări, organizație de cavaleri (sau similară cavalerilor). La acest zacon pre urmă foarte mulți den cneji, den domni și nemeși. . . se adăogea. N. COSTIN. Etimologie: sl. zakonŭ. Vezi și zaconic. Cf. s o c a ș, s u c ă, s u c l u i t u r ă, v ă l a ș.