Definiția cu ID-ul 998342:

Enciclopedice

XANTHOSOMA Schott, XANTOSOMA, fam. Araceae. Gen originar din India, Mexic, Cuba, Porto Rico, cca 45 specii, plante cu rizomi, conținînd un suc lăptos. Flori (cele masculine cu 4-6 stamine concrescute, cele feminine cu stil în formă de disc, discuri ce leagă între ele toate florile feminine), pe un spadice concrescut, la bază, cu spata. Fructul este o bacă. Frunze sagitate, persistente, cu pețioli lungi și groși.