Definiția cu ID-ul 941060:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VĂZUT2, -Ă, văzuți, -te, adj. 1. Care se vede; vizibil, clar, limpede. Peste dumbravă se întindea o ușoară pîclă viorie, abia văzută. SADOVEANU, O. I 52. Fig. Că au fost romîni... între «pecenegii» bizantinilor era văzut pentru orice minte neprevenită. IORGA, E. II 257. (Substantivat, la pl.) Ei își închipuiră că trebuie să fie cineva care a făcut toate văzutele și nevăzutele. ISPIRESCU, la CADE. Văd o mulțime nenumărată de văzute și nevăzute. CREANGĂ, P. 243. ◊ Loc. adv. Pe văzute = a) în fața tuturor, de față cu toți; b) cu condiția de a vedea cu propriii săi ochi. 2. Fig. Care atrage vederea; strălucitor. Nu-i nici una Ca luna de luminoasă Și ca puica de frumoasă Și ca luna de văzută Și ca puica de plăcută. ȘEZ. VII 112. ♦ Care se bucură de considerație, de stimă, de apreciere. Abu-Hasan: e om văzut în partea locului, măcar cine li cunoaște casa. CARAGIALE, O. III 71.