VĂTĂMAN, vătămani, s. m. (Învechit) Conducătorul unui sat (aparținînd domnitorului), ajutor al vornicului, însărcinat cu strîngerea dărilor. Vom aprinde focurile, vom trage clopotele, vom trimite pe vătămani cu porunca. DELAVRANCEA, O. II 245. Vornicul Nic’ a Petricăi, cu paznicul, vătămanul și cîțiva nespălați de mazili, se purtau printre oameni de colo pînă colo. CREANGĂ, A. Tu, pîntece... nu te-i mai sătura Cum nu se satură iadul De strîns ispravnici... popi, vornici și vătămani. TEODORESCU, P. P. 168.