VĂRATIC², -Ă, văratici, -e, adj. De vară; de vară timpurie. Avionul a trebuit să meargă pe deasupra norilor, într-o lumină de soare văratic. SAHIA, U.R.S.S. 219. Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare A popoarelor de muște sărbători murmuitoare. EMINESCU, O. I 85. ♦ (Despre plante, fructe) Care se dezvoltă, se coace vara; devreme, timpuriu. Era într-o zi dis-de-dimineață spre sfîrșitul lui august... cînd merele văratice cad de pe ramuri. GALACTION, O. I 321. Numai la dînsul și încă la vro două locuri din sat era cîte un cireș văratic, care se cocea-pălea de duminica mare. CREANGĂ, O. A. 56. – Variantă: văratec, -ă (DRAGOMIR, P. 53, EMINESCU, N. 47) adj.