vălătuc s.m. 1 (adesea în legătură cu vb. „a face”) Sul făcut dintr-un material (flexibil), înfășurat în sensul uneia dintre laturile sale; spec. val¹. ◊ (adv.) Vălătuc, Stoica se rostogoli în noroi (D. ZAMF.). ◊ Loc.adv. De-a vălătucul = de-a rostogolul, de-a dura, peste cap. ◊ Analog. Urmărea c-o privire leneșe legănarea vălătucilor de nori (VLAH.). ♦ Ghemotoc, cocoloș. ◊ Expr. A se face vălătuc = (despre ființe) a se strînge, a se ghemui. 2 (mai ales la pl.) Material de construcție făcut din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, în formă de sul, de colaci sau de cărămizi, cu care se astupă o îngrăditură de pari sau împletitura de nuiele care formează scheletul unei case țărănești. 3 Tăvălug. 4 (hidrol.) Val paralel cu țărmul, care deferlează, în același timp, pe o mare lungime. • pl. -ci. și vălătug s.m., vălăntug, vălătoc s.n. /de la val; cf. tăvăluc.