VĂIUGĂ¹, văiugi și văiuge, s. f. (Regional) Vale îngustă și puțin adîncă. Din văiuga aceea, vîntul aduce miroznă de iarbă verde. CAMILAR, N. I 363. O baltă neclintită, lucie ca un argint nou, se descoperi deodată într-o văiugă. SADOVEANU, O. VII 27. Poteca se încovoia peste o adîncătură așezată ca o șa pe două văiuge. id. ib. V 456. – Variantă: văioagă, văioage (DUMITRIU, N. 223), s. f.