VĂDIT, -Ă, vădiți, -te, adj. Care este limpede, evident, dat pe față, dovedit. Craiul voia pace cu padișahul, și nu se cădea ca un sfetnic, față de toată lumea, să facă un legămînt prea vădit. SADOVEANU, O. VII 97. Cu vădită nemulțumire, oaspete meu își luă rămas bun. C. PETRESCU, S. 177. Influența mediului imediat înconjurător asupra artistului e prea vădită. GHEREA, ST. CR. II 20. ♦ (Adverbial) În mod clar, lămurit. Pe mine reclama m-a interesat întotdeauna, încearcă Oanță să-i explice, vădit încurcat. SAHIA, N. 104. Vădit jicnită de aluzia mea, Magda se dusese. HOGAȘ, M. N. 31. Trăsura cea fină și amară dimprejurul gurii lui se adînci vădit. EMINESCU, N. 71.