VÎNAT, vînaturi, s. n. 1. Acțiunea de a vîna; vînătoare. O pocitanie de om umbla cu arcul după vînat paseri. CREANGĂ, P. 244. Un arc de aur pe-al ei umăr, Ea trece mîndră la vînat. EMINESCU, O. I 229. De mă duceam la vînat, mi se părea că răsunetul puștii mele trece Prutul. NEGRUZZI, S. I 61. 2. Ceea ce se vînează, animal sălbatic, pasăre. Vînatul fusese deci sculat și era prigonit din două părți. SADOVEANU, F. J. 373. Văzu o turturică care tot sărea înaintea lui; lui îi fu milă să o vîneze; el căuta vînaturi mari. ISPIRESCU, L. 184. ♦ Animal, pasăre vînată; (prin restricție) carnea unui astfel de animal sau păsări. Vin grămadă... Duc un vînat pe umeri. DELAVRANCEA, O. II 122. De sînteți vînători, atunci unde vă sînt vînaturile? SEVASTOS, N. 35. Vrînd să cinstească pe oaspeții săi cu ceva mai mult decît cu vînat zise vătafului să taie un ied. NEGRUZZI, S. I 82.