VÂNTURA, vîntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vînturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vîntul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frămînta, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vîntură-lume sau vîntură-țară s. m. invar. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vînt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).