vânt n. 1. mișcare mai mult sau mai puțin repede a aerului: vânt ușor, tare; de vânt, boală băbească, analogă cu de dânsele, și cauzată de un vânt rău; instrumente de vânt, în cari sunetul se produce prin aerul introdus, ca flautul, cornul, etc.; 2. aer agitat prin un mijloc particular: a face vânt cu o apărătoare; a face vânt, a da drumul, a o lua la fugă; 3. fugă impetuoasă: ține telegarii să nu iea vânt CR.; 4. aer în genere: cine seamănă vânt, culege furtună Isp.; a vorbi în vânt, în deșert; 5. fig. suflare: de al patimilor vânt GR. AL.-vântul cel sălbatic al durerii EM.; 6. vânt turbat, uragan și în special eterul sau regiunea cea mai înaltă a atmosferei unde (crede poporul) păsările turbează sau amețesc recăzând pe pământ. [Lat. VENTUS].