VULCAN, vulcani, s. m. Ridicătură muntoasă de formă conică, avînd în centru o deschizătură largă care comunică cu pirosfera și prin care ies din cînd în cînd gaze sau lavă la temperaturi foarte înalte. O rîndunică se desprinde din cer, căzînd ca o săgeată în gura vulcanului adormit, pe fundul căruia se află acum lacul Sfînta Ana. BOGZA, C. O. 37. Soarele coboară după culmile Iezerului și Păpușei... De departe par niște vulcani în plină erupție. CAMIL PETRESCU, U. N. 219. ◊ Fig. Nu lux, nu automobile și castele... Astea-s pojghița care acopere un vulcan de dureri. REBREANU, R. I 211. Inima e un vulcan pe care numai moartea îl va stinge. NEGRUZZI, S. I 51. ♦ Fig. Locul de unde poate porni o acțiune primejdioasă, stare de lucruri primejdioasă; pericol iminent. Noi sîntem încă prea aproape de întîmplările care au adus o prăpastie între romînii cei vechi și noi; sîntem prea aproape de vulcan. KOGĂLNICEANU, S. A. 43. ◊ Expr. A sta pe un vulcan = a fi pîndit de o primejdie, de un pericol gata oricînd să se dezlănțuie. – Variantă: (învechit) volcan (ALECSANDRI, P. II 128) s. m.