VREMUIRE, vremuiri, s. f. Faptul de a vremui. 1. Vreme rea, cu furtună, cu viscol. În așteptarea apropiatei vremuiri, satul întreg se ascunsese în case. MIHALE, O. 504. S-auzeau cum cîntă cocoșii, mohorit, a vremuire. CAMILAR, N. II 303. 2. Trecere, schimbare. Oamenii din partea ceea a lumii desfac partea lor de păpușoi și gîndesc la vremuirea vremurilor. CAMILAR, N. I 311.