vremui vb. IV. (pop.) 1 intr. A fi sau a se face vreme urîtă (cu ploaie, ninsoare, viscol etc.). Umbre uriașe se fugăreau pe pămînt, apoi se întuneca și vremuia din nou (AGÂR.). 2 intr., refl. (despre vreme) A trece, a se scurge. Dac-a fi adevărat ce zice lumea: că pentru Feți-Frumoși vremea nu vremuiește, apoi poate c-or fi trăind și astăzi (EMIN.). • prez.ind. pers. 3 -iește, vremuie. /vreme + -ui.