VREJ, vrejuri, s. n., și vreji, s. m. Tulpină a unor plante agățătoare sau tîrîtoare (v. curpen); p. ext. lăstar. Îngenunchea fiecare lîngă harbuzul ochit, rupîndu-l din vrej. CAMILAR, N. I 410. O fetiță... îmi reamintea vrejurile spelbe și lungi de țelină crescute în nisip, la întuneric. M. I. CARAGIALE, C. 135. [Iorgovan] cu mustăți-n multe părți Ca vrejul de castraveți. TEODORESCU, P. P. 558. ◊ Fig. Neamul nostru nu-și încolăcește vrejii Pe tulpinele de sălcii. EFTIMIU, Î. 17.