vrednicie sf [At: BIBLIA (1688), [prefață] 7/37 / V: (îvr) verd~, verni~, (reg) vreni~ / Pl: ~ii / E: vrednic + -ie] 1 (Înv) Atitudine demnă. 3 (Înv) Respect. 4 (Înv) Pricepere. 5 (Înv) Îndreptățire de a primi ceva ca răsplată pentru ceea ce face, ceea ce reprezintă. 6 (Înv; lpl) Faptă care merită răsplată. 7 (Îvr; urmat de un aps) Termen de reverență pentru o persoană de rang înalt Si: excelență, înălțime. 8 (Înv) Faptă sau acțiune în temeiul căreia i se acordă cuiva încrederea (deplină). 9 Competență într-un domeniu de activitate Si: destoinicie (5). 10-11 Vitejie (2-3). 12 (Lpl) Faptă vitejească. 13 (Înv) Calitatea de a produce efectul așteptat Si: eficacitate (1). 14 (Înv) Ceea ce determină sau reprezintă esența, valoarea a ceva. 15 Rapiditate și eficiență la lucru Si: hărnicie (1). 16 Îndemânare (la lucru). 17 (Înv) Treaptă într-o ierarhie. 18 (Înv) Funcție (înaltă). 19 (Înv) Rang (înalt).

vrednicie s.f. 1 Calitatea de a fi vrednic. În ce mai stă vrednicia mea de creștin și de preot? (GAL.). 2 Ceea ce face ca cineva să merite ceva; (de obicei la pl.) faptă merituoasă, vrednică de laudă, de stimă, de răsplată. Cununa ce-am în mînă... E preț al vredniciei, ea nu e moștenită (HEL.). 3 Destoinicie. Vrednicia ta, Făt-Frumos, te-a scăpat și de ocară și de moarte (ISP.). ♦ Vitejie; (de obicei la pl.) faptă vitejească. Ne așteptăm de la el la mari fapte de vrednicie (CĂL.). 4 Hărnicie, îndemînare; pricepere. Era o mîndreță de om, vestit pe toată valea Similei de cinste și de vrednicie (VLAH.). 5 (înv.) Treaptă într-o ierarhie; demnitate. Rădicarea cneazului... la vrednicia de mare canțelar (C. NEGR.). • pl. -cii. g.-d. -iei. /vrednic + -ie.

vrednicíe f. (d. vrednic). Capacitate (Rar). Hărnicie. Demnitate: a te purta cu vrednicie. – Și vreĭn- (est) și vren- (vest).