vreámăt, V. freamăt.

freamăt sn [At: DOSOFTEI, V. S. 79/2 / V: (reg) hr~, hremet, re~, remet, (Mun) ra~ / S și: (îrg) ghr~ / Pl: ~e, (nob) ~emete / E: ml fremitus] 1 Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vânt, de valurile mării etc. Si: fremătare (2). 2 Zgomot confuz de voci Si: murmur. 3 (Mai ales îf hreamăt, ramăt) Vacarm. 4 (Fig) Fior¹. 5 (Fig) Înfiorare. 6 (Îla) În ~ Neliniștit. 7 (Îal) Emoționat.

freámăt n., pl. fremete, ca gemete (lat. frémitus, it. sp. pg. frémito, vfr. friente). Foșnet, zgomotu frunzelor bătute de vînt: freamătu plopilor. – Vechĭ (Nec. Let. 2, 261) hreámăt, la Dos. ghreámăt, la Stam. 336 vreámăt, în sud reámăt și rámăt, hărmălaĭe, tumult.