vrană, vrăni, s.f. – (reg.) 1. Gaură de butoi, cep: „Cu fir roșu l-o legat, / Pe vrană de toc l-o băgat” (Bârlea, 1924, II: 404). 2. Orificiul de la capătul fluierului: „Cu vrănuța cătă vânt. / Când vântuțu a sufla / Fluierașu-a fluiera” (Bilțiu, 1990: 19). – Din bg. vrana „dop” (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA); din sl. vrana (Cihac, Conev, cf. DER).