VRAF, vrafuri, s. n. (Și în forma vrav; folosit mai ales la sg.) 1. Teanc. Noi telegrame, un vraf întreg, scrisori, bilete, îi veneau mereu. AGÎRBICEANU, S. P. 142. Plutonierul, om vechi, cu multă experiență, întinse un vraf de hîrtii pe masă, vorbind cu glas domol și blajin. BART, S. M. 78. Într-una din zile... le-a luat cu vravul și le-a vîndut. CREANGĂ, A. 142. 2. Grămadă, morman. V. stivă. Aruncă pe cărbunii din vatră un vraf de uscături. GALACTION, O. I 148. Grîul a rămas vrav în mijloc, ca ales pe masă. RETEGANUL, P. IV 77. Chiar atunci avea un vrav de paseri dinainte și ospăta dintr-însele cu lăcomie. CREANGĂ, P. 245.- Variantă: vrav s. n.