VOROVI, vorovesc, vb. IV. (Învechit și regional) 1. Intranz. A sta cu cineva de vorbă; a vorbi. Spune, mîndră, ce gîndești De toată îngălbinești Cînd cu mine vorovești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 240. ◊ Tranz. Silește-te a veni la noi și apoi vom vorovi mai multe. DRĂGHICI, R. 92. 2. Tranz. A bîrfi, a cleveti, a ponegri. Oamenii ne vorovesc Și părinții nu voiesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 65. 3. Refl. reciproc. A se înțelege cu cineva, a se sfătui; a se vorbi. Oamenii s-au vorovit Să taie pomul din coastă. ȘEZ. XX 37.