VOROVACI adj. și s. m. (Mold.) (Om) vorbăreț, elocvent. Cîndai să nu ne cumva smentească pre unii din noi, cu acea limbă a lui vorovace. DOSOFTEI, VS. De celea ce singură firea scîrîndăvindu-să fuge, acelea vorovaciul îndrăzneț preste fire le urcă. CANTEMIR, IST.; cf. NCCD (gl.). Etimologie: voroavă + suf. -aci. Cf. v r e v i t o r.