VOIEVOD, voievozi, s. m. 1. Titulatură a domnilor Moldovei și Munteniei; domn, p. ext. principe, vodă. Mircea-voievod. Ștefan-voievod. ▭ Privirile tînărului voievod se înflăcărară. SADOVEANU, O. VII 157. Părea un tînăr voievod Cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I 170. 2. (Învechit și arhaizant) Comandant de oaste, de unitate militară; căpitan. Cine merge-n fruntea oastei? voievodul Buzdugan. EFTIMIU, Î. 53. ♦ (În credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. Sfinții voievozi Mihail și Gavril. 3. Mai marele unei cetăți, ăl unui ținut; guvernator (recrutat de obicei dintre boieri); p. ext. boier de rang mare. O, boieri, cu noi de-un sînge, Voievozilor pămînteni! Voi rîdeți și țara plînge. BOLLIAC, O. 207. 4. Căpetenia unui trib, a unei cete sau a unui sălaș de țigani. (Atestat în forma voivod) Corcodel voivodul era la frunte, Vrînd a sa noduroasă măciucă De corn, cu sînge și el s-o crunte. BUDAI-DELEANU, Ț. 411. Voievodul țiganilor (titlul unei operete). – Variantă: voivod (VLAHUȚĂ, O. A. II 140) s. m.