voiajor, -oare s.m., s.f. 1 s.m., s.f. Persoană care călătorește mult; călător. Voiajorul care nu poate să rămînă măcar un an într-o localitate de pe hartă vede puțin și nu știe nimic (ARGH.). ◊ (adj.) Porumbel voiajor v. porumbel. 2 s.m. (și voiajor comercial) Reprezentant al unei firme comerciale, care se deplasează în diferite localități în căutare de beneficiari sau de furnizori; comis-voiajor. Am aflat... că unul din voiajorii negustorilor de la noi a văzut în toamna asta, în două locuri, pe fratele meu (SADOV.). • sil. vo-ia-. pl. -ori, -oare. /<fr. voyageur.