Vlad, Vladimir Nume cu tradiție în istoria românilor, Vlád este foarte frecvent astăzi pentru valoarea lui de evocare istorică. Aparținînd vechiului fond onomastic slav, Vlad este la origine un hipoc. de la Vládislav sau Vladimir, nume compuse care au circulat sau mai circulă și astăzi la noi. Elementul comun al celor două compuse (care putea deveni hipocoristic și pe teren românesc, și a cărui semnificație era cunoscută slavilor și probabil chiar în mediile românești de cultură slavonă), Vlad, putea fi ușor apropiat de vb. vladati „a stăpîni, a conduce, a domni”. Interesantă este paralela care se poate stabili între Vlad-, Vladimir și vechea antroponimie germanică, unde corespondentele perfecte ale numelor slave sînt Wlad- sau Walt-, de la waltan „a stăpîni etc.” (germ. walten) și Waldemar (purtat de exemplu de 4 cunoscuți regi ai Danemarcei din sec. 12 – 14); din acest punct de vedere, foarte apropiate de Vlad sînt germ. Walther și engl. Walter (compuse din walt- și hari-, germ. heer- „armată”). Acest paralelism slavo-germanic permite de altfel și o mai convingătoare interpretare a lui -mir din Vladimir, Cazimir etc.; după cum probează și vechea formă rusă Voldimer, elementul secundar era -mer (modificat apoi prin apropiere de mir „pace, lume”), ale cărui corespondente sînt gr. -moros, celticul -maros, germanicul -mar „mare, ilustru, celebru”. Numele în discuție sînt vechi la slavi; în răsărit de ex., din sec. 10 este cunoscut cneazul Novgorodului și apoi al Kievului, Vladimir Sveatoslavici, iar Vladislav apare ca nume de botez în Novgorod din 1208 (este vorba bineînțeles de atestări documentare, nu de vechimea reală a numelor care poate fi mai îndepărtată în timp). Pătrunse în onomastica noastră într-o perioadă destul de veche, Vlad, Vladislav și Vladimir apar în cele dintîi documente ale Țării Românești cu o impresionantă frecvență: Vlad(ul), atestat din 1388, este purtat de 30 de persoane – domni și mari boieri – care apar în actele de pînă la 1500; Vladislav (din 1364 vine la tron Vladislav I – Vlaicu Vodă-) era purtat de 6 persoane; se adaugă la acestea Vladimir, fem. Vlădaia, toponimele Vlădești, Vlădeni, Vlădeșești, Vladimirești și foarte cunoscutul Vlaicu(l), un hipocoristic sud-slav pentru aceleași compuse discutate, purtat de 10 persoane. Din sec. 15, Vlad este atestat cu frecvență și în Moldova și Transilvania. Intrate inițial prin clasele suprapuse, aceste nume se răspîndesc foarte repede la toți românii, care îmbogățesc această familie onomastică cu noi și noi formații, adăugate celor împrumutate direct de la popoarele vecine. Cunoscute astăzi mai mult ca nume de familie sau din toponimie, dar în trecut nume de botez în mare majoritate, au circulat la noi următoarele forme: Vadislav, Vădislav, Vladomiroș, Ladomer (de influență maghiară, trebuie amintit că, la catolici, formele din familia lui Vladislav pot fi considerate calendaristice întrucît regele Ladislau al Ungariei, 1040 – 1095, a fost sanctificat), Vlada, Lad, Lada, Ladul (de la acestea provine toponimul Lădești), Vlăduleț, Vlade, Vlădaia, Daia (de aici toponimele Dăiești, Dăița etc.), Vlădan, Vlădășel, Vlădașu, Vlădău, Vlădeț, Vlădica, Vlădicel, Vlădilă, Vlădin, Vlădișan, Vlăducu(l), Vlăduș, Vlădușcă, Vlăduț (frecvent și astăzi), Vlaicu, Vlăicuț, Laslo, Lasla, Laslău (de influență maghiară), Vlacea, Lacea etc. Popularitatea și frecvența deosebit de mare a lui Vlad la români au ca urmare (cazul nu este singular → Gheorghe, Ion) degradarea semnificației numelui și asocierea cu sensul „neghiob, prost”, probată de zicale de tipul „după ce e prost, îl cheamă și Vlad”, „vorbi nenea Vlad, că-i și el din sat” etc.; nefiind nici calendaristic, Vlad începe să apară din ce în ce mai rar ca nume de botez și probabil ar fi fost dat cu totul uitării (ca multe alte nume vechi de aceeași origine), dacă n-ar fi intervenit capacitatea sa de evocare a unui trecut de glorie din istoria românilor, element care îl readuce în uz în epoca noastră. ☐ Germ. Wladimir (împrumutat din rusă), Ladislaus (forma latinizată a lui Vladislav, devenit calendaristic la catolici), magh. Vladimir (din rusă), Laszlo (cu multe hisocorsistice, printre care Laca, Lacko, Laco), Ulaszlo, fem. Ladiszla, bg. Vladimir, Vladislav (cu hipoc. Vlado, Lado, Ladan etc.), rus. Vladimir (cu hipoc. Vava, Volodea, Vova), Vladimir, fem. Vlada etc., ceh., pol. Wladyslaw etc. ☐ Domnii Țării Românești Vladislav 1 (sau Vlaicu), 1364-1377, Vlad I, Vlad Dracul, Vladislav II, Vlad Țepeș, Vlad Călugărul, Vlad cel Tînăr, Vlad (Dragomir Călugărul), Vladislav III, Vlad înecatul și Vlad Vintilă; din istoria universală: Vladimir Sveatoslavici, cneaz al Novgorodului și, din 980, mare cneaz al Kievului, căsătorit cu Ana, sora lui Vasile II Bulgaroctonul, introduce creștinismul ca religie de stat în vechea Rusie (988-989), facilitînd astfel intrarea țării în ambianța țărilor bizantine (a fost sanctificat), Ladislau, numele a cinci regi ai Ungariei, cel mai cunoscut fiind primul, rege în perioada 1077 – 1095 (sanctificat), Vladislav, mai mulți regi ai Poloniei etc.; poetul Vladimir Maiakovski etc. ☐ Drama în versuri Vlaicu Vodă de Alexandru Davila. Marele creaz al Kievului este un cunoscut personaj al epicii vechi ruse (bylinele).