VIZIERĂ, viziere, s. f. 1. Partea dinainte a coifului (care putea fi coborîtă ca să acopere obrazul și să-l ferească de lovituri, luptătorul putînd vedea și respira printr-o mică crăpătură, anume practicată); (astăzi, rar) cozoroc. Ofițerii... cu chipiile negre, înalte, dar cu viziere mici și legate pe subt bărbii, intră pe rînd. CAMIL PETRESCU, O. II 440. Bătrînul, zăpăcit, bîlbîi tremurînd cu mîna ridicată la viziera șepcii. BART, S. M. 74. 2. Vizetă. Năstăsică se uită printr-o vizieră mică la vîlvătăile roșii. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 167, 6/4.