VISTIER s. m. (Mold., ȚR, Ban.) Mare demnitar care se ocupa cu administrația financiară a țării și a vistieriei statului (uneori cu determinări de tipul mare, vel, vtori). A: De nu să întimplă vel visterul la bisearică, pomazaniia o dă ori vtori visterul, ori logofătul de visterie. GHEORGACHI, 276; cf. GHEORGACHI, 274, 303. B: Fă-mă vistier mare și vei cunoaște mult folos. ANON. CANTAC. Lăsînd la scaun ispravnic pre Cîrstea Popescul vel vistiar și pre alți boiari, ca să fie purtători de grijă a zaharelilor. R. GRECEANU. Atuncea au perit Udriste vistierul si Teodosie banul. LET. ȚR, 29^v; cf. R. POPESCU; PRAV. COND. 1780. C: Vestier. Thesaurarius. AC, 377. Variante: vestier (AC, 377), vister (R. POPESCU; GHEORGACHI, 274, 276, 303), vistiar (R. GRECEANU). Etimologie: lat. med. vestiarius. Vezi și visterie, visterniceasă, visternicel, visternicie, vistiernic. Cf. v i s t i e r n i c.