VISCOLIRE, viscoliri, s. f. Faptul de a viscoli; rafală de viscol. V. viscol. Dar un crivăț năpustește viscolirea lui brutală. MACEDONSKI, O. I 30. Fericit acel ce noaptea, rătăcit în viscolire, Stă, aude-n cîmp lătrare. ALECSANDRI, P. III 14. ♦ Fig. Vîrtej. Toate vedeniile viitorului... îi apărură într-o viscolire de imagini. SADOVEANU, P. M. 147.