VISARE, visări, s. f. Faptul de a visa (v. vis); fig. reverie. Grigore tresări, ca trezit dintr-o visare. REBREANU, R. I 44. Pierdut într-o visare tainică și dulce, soldatul urmărea cu privirea stolul acela de rîndunele. BART, S. M. 67. Dar azi, îmi ești departe. – Te fură alte zări În țara primăverii și-a vecinicii visări. CERNA, P. 12. În fața munților noștri sufletul se lasă dus de visare. RUSSO, O. 100. ♦ Fantezie. Mergi tu, luntre-a vieții mele pe-a visării lucii valuri Pînă unde-n ape sfinte se ridică mîndre maluri. EMINESCU, O. IV 110.